Biserica de lemn Sfanta Parascheva din Farcasa
Biserica de lemn Sfânta Parascheva (localitatea Farcașa, județul Neamț)
 

Biserica de lemn Sfânta Parascheva din localitatea Farcașa, situată la jumătatea drumului ce leagă Piatra Neamț de Vatra Dornei, a fost construită în anul 1774, suferind ulterior o serie de modificări. Lăcașul de cult de la Farcașa se individualizează prin bogata sa ornamentație, fiind, în această privință, cea mai “înzestrată” din județ. Astfel, sub acoperiș, un brâu alcătuit din două scânduri suprapuse înconjoară monumentul și pe această “cornișă” atât de original realizată, meșterii constructori de pe Valea Bistriței au așternut câte două șiruri de rozete și arce concentrice, folosind tehnica puncției cu vopsea și pirogravură. Chenarele ușilor de la intrarea în pridvor și în pronaos, lucrate în lemn de ulm, sunt împodobite cu șnururi de lemn în relief, care pornesc din rozetele sculptate de la bază, simboluri ale soarelui și luminii. Valoarea arhitecturală și artistică a monumentului este întregită de o bogată colecție de icoane și obiecte etnografice, creații ale meșterilor locali și din zona înconjurătoare sau de peste munți din Transilvania.
 
Rețin atenția mai multe icoane pe sticlă, de proveniență ardelenească, de la începutul sec. 19 și o psaltire în paginile căreia se păstrează o însemnare a lui David Creangă, bunicul lui Ion Creangă.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania