Dinu Lipatti: Casa Memoriala (Memorial House)
Casa Memorială Dinu Lipatti / Dinu Lipatti Memorial House
 

Program de vizitare: Miercuri – Duminică, 9.00 – 17.00.
 

Adresă: sat Ciolcești, comuna Leordeni, județul Argeș.
 
Amplasat în satul Ciolcești, comuna Leordeni, județul Argeș, Casa Memorială Dinu Lipatti a fost înființată în anul 1985. Construită între 1938 și 1942 de Theodor, tatăl marelui pianist, în stil neo românesc, și cunoscută și sub numele de “Casa de la Fundățeanca”, reședința familiei Lipatti prezintă publicului vizitator viața și activitatea marelui pianist și compozitor român Dinu Lipatti (1917 – 1950) printr-o expoziție memorială organizată la primul etaj.
 
Muzeul prezintă numeroase obiecte ce au aparținut lui Dinu Lipatti (pianul Bechstein, diplome, partituri) și fratelui său, diplomatul și omul de cultură Valentin Lipatti, familiei, cunoștințelor din țară și străinătate, fotografii de familie: Dinu Lipatti la diferite vârste, alături de profesorii săi (George Enescu, Florica Muzicescu, Mihail Jora). Pe lângă aceste fotografii este expusă și o bogată colecție de fotografii realizate chiar de Dinu Lipatti, deoarece acesta era și un pasionat și talentat fotograf, aceasta fiind a doua lui pasiune pe lângă cea interpretativă – vioară și pian.
 
Dinu Lipatti (n. 19 martie 1917, București, d. 2 decembrie 1950, Geneva) a fost crescut într-o familie cu tradiție muzicală (tatăl său, Theodor, era un talentat violonist amator, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș de botez i-a fost George Enescu) și i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui “copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.
 
A avut o carieră impresionantă. În 1934 este admis la Conservatorul din București, și participă la concursul internațional de pian din Viena, iar în 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. Revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu, iar în 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, fostă elevă a Floricăi Musicescu și se stabileaște în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Continuă cariera cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri, dar, în timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America, descoperă că are leucemie. Muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch contribuie cu sume mari de bani pentru procurarea medicamentului Cortizon, de curând descoperit, și foarte scump, dar la 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti se stinge din viață la numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1997).

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania