Ocna Sibiului


 

Where to Sleep
Where to Eat
What to See
    Ocna Sibiului Accommodation
    Ocna Sibiului Restaurants & Pubs
    Ocna Sibiului Attractions


 
Stațiunea balneo – climaterică permanentă Ocna Sibiului (județul Sibiu)
 

Staţiunea Ocna Sibiului, denumită și “litoralul Ardealului”, este situată la o altitudine medie de 408 metri, pe valea pârâului Vișa, într-o zonă depresionară înconjurată de dealuri împădurite, în nordul Depresiunii Sibiului, la nord-vest de municipiul Sibiu la o distanță de 17 km. Ocna Sibiului este atestată documentar din anul 1263, pentru exploatările de sare de aici, dar sarea era exploatată sistematic încă de pe vremea dacilor, iar unelte din epoca bronzului (1900-800 î.Ch.), expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu, au fost descoperite în urma cercetărilor arheologice. Climatul temperat, aerul bogat în aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a țării și recentele renovări ale ștrandului, au adus din nou stațiunea la faima din trecut.
 
Zăcămintele de sare exploatate la Ocna Dejului, Sic, Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului și Praid, s-au format cu milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și climat tropical. Stratul de sare cu o grosime medie de 400 m, se întinde în tot subsolul Transilvaniei. Straturile groase de sedimente depuse ulterior au apăsat cu o greutate foarte mare stratul de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarței terestre, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000 m, ajungând chiar la suprafața pământului. Cupola masivului de sare de la Ocna Sibiului are forma unei elipse cu axa mare de 1,3 km și axa mică de 0,6 km. Deși sarea de la Ocna Sibiului a fost exploatată din perioada romană, până în anul 1932, adâncimea stratului nu se cunoaște încă, fiind apreciată la cca 1,0 – 1,2 km. Exploatarea continuă a zăcământului de sare timp de mii de ani a dus la formarea unor mari caverne subterane, care, prin prăbușirea lor, au format următoarele lacuri: Horea, Cloșca, Crișan, Pânzelor-Inului (Ocna Iosif), Lacul fără fund (Ocna Francisc), Avram Iancu (Grosse Grube = Ocna Mare), Ocnița (Kleine Grube = Ocna Mică), Sf. Ion (Ocna Sf. Ion = Ocna Ioan Nepomuk), Poporului, Dulce, Brâncoveanu, Mâțelor, Vrăjitoarelor, Sf. Ignat, Trestiilor, Austel. Zece lacuri conțin apă sărată, patru lacuri apă dulce, iar două lacuri au dispărut în ultimele decenii, prin colmatare (Lacul Trestiilor și Lacul Austel).
 
La romani exploatarea sării avea un caracter sezonier (de primăvara până toamna), Dacia fiind la fel de importantă atât pentru sarea cât pentru resursele de aur. Romanii lucrau doar la suprafață, în gropi patrulatere, până la 12-15 m adâncime, de unde sarea se scotea ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat. Excavațiile părăsite au devenit ulterior lacuri. În perioada medievală înaintea deschiderii unei noi ocne de sare, se făceau foraje de explorare, și dacă până la 36 m adâncime nu se găsea sare, se renunța deschiderea minei. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m, și dacă primul foraj avea un rezultat pozitiv, se realiza al doilea, la distanță de 6 m de primul, pentru a se stabili exact grosimea stratului acoperitor deasupra celui de al doilea foraj care se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m diferență de nivel față de primul. Un foraj (puț) era destinat pentru intrarea și ieșirea minerilor din ocne cu ajutorul unor frânghii de cânepă, iar celălalt pentru extragerea sării. Puțurile se săpau cu profil pătratic cu latura de maxim 3 m până la o adâncime de 4 m sub contactul steril-sare, după care se lărgea pe următorii 4 m, cu profil tot pătratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn încastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și lână de oaie (pentru impermeabilizarea pereților), apoi cu bârne (grinzi) de lemn. Grosimea armăturilor era de 0,3 m, astfel ca profilul efectiv al puțului se reducea în final de la 2,8 x 2,8 m la 2,5 x 2,5 m. De la nivelul steril-sare în jos pereții se căptușeau cu piele de bivol, care împiedeca contactul apei cu pereții de sare, iar apa care picura în mină era captată și scoasă la suprafață. De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți 8 m cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina era gata pentru exploatare după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de 1,5 creițari. Ocna era dată oficial în funcțiune, primind un nume. Costurile de deschidere ale unei ocne de sare se ridicau la peste 5.000 guldeni de argint.
 

Johann Fichtel, 1780 – Secțiune salină din Transilvania

 

În 1767 mineralogul iezuit Joanne Fridvaldszky a descris vechea ocnă Francisc abandonată în anul 1755, devenită „Lacul fără fund” după prăbușirea tavanului în 1775. Lacul are o suprafață de 0,2 ha, o adâncime de 34,5 m, un diametru de 50 m, o formă ovală și a fost declarat rezervație naturală. În 1780 la Ocna Sibiului existau după Johann Fichtel următoarele ocne ogivale de sare:
 
– “Die grosse Grube” (“Ocna Mare”): 124 m adâncime, 200 m perimetru bazal.
– “Die kleine Grube” (“Ocna Mică”): 110 m adâncime, 169 m perimetru bazal.
– “St. Nepomuceni” (“Ocna Sf. Nepomuk”): 34 m adâncime, 36 m perimetru bazal.
– “St. Josephi” (“Ocna Sf. Iosif”): abia începută.
 
Ultima mină de sare de la Ocna Sibiului, ocna Sf. Ignat, a fost închisă în anul 1931. Prima stațiune balneară a fost înființată aici în 1845 și, de atunci, Ocna Sibiului și-a atras renumele datorită lacurilor sărate heliotermice formate pe locul unor vechi mine de sare surpate. Multe dintre lacuri au o concentrație de sare de 260 g/l, iar lacul Avram Iancu (fosta mină “Grosse Grube”, “Ocna Mare”), cu o adâncime de 132,5 m, este considerat cel mai adânc lac antropogen din țară.
 
Factori naturali terapeutici:
 

  • Ape minerale clorurosodice în lacurile Horea, Cloșca, Crișan, și Ocnița, cu o mineralizare mare de 230 g/l

  • Apa minerală a izvorului Horea
  • Nămol sapropelic fosil extras din lacuri
  • Bioclimat sedativ
     
    Indicatii terapeutice:
     

  • Afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală si lombară, artroză, poliartroză)

  • Afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrite scapulohumerale)
  • Afecțiuni post-traumatice
  • Afecțiuni neurologice periferice
  • Afecțiuni cronice ginecologice, sterilitate
  • Afecțiuni otorinolaringologice
  • Afecțiuni ale aparatului locomotor
     
    Dotări:
     

  • Instalaţii pentru băi calde sărate concentrate, la piscine si la căzi
  • Instalaţii pentru împachetări calde cu nămol
  • Instalatii pentru aerosoli si inhalatii
  • Instalatii complexe pentru electroterapie, kinetoterapie, aerohelioterapie si hidroterapie
  • Amenajări pentru îmbăieri în lacurile sărate concentrate
     
  • Leave a Reply

    You must be logged in to post a comment.

    Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania