Oglinzi

Cazare Oglinzi

Staţiunea Oglinzi
 

Staţiunea Oglinzi are o istorie veche de peste o sută de ani, fiind cunoscută în special datorită băilor sale cu ape minerale. Staţiunea aparţine administrativ de orașul Târgu Neamţ se este situată la doar trei kilometri de nordul orasului.
 
Staţiunea se afla la o altitudine de aproape 500 de metri într-o depresiune înclinată de lângă Culmea Plesului, care poartă numele de Poiana Dăscăliţei. La Oglinzi turistii vin pentru odihnă, plimbare sau tratament, fiind fascinaţi de acest loc unde se îngemănează versanţii împăduriţi.
 
Staţiunea balneară Băile Oglinzi a devenit cunoscută si s-a dezvoltat intens la începutul secolului 20. Aici au fost construite mai multe hoteluri dintre care în prezent mai există doar o singură clădire care datează dinainte de anul 1900. Staţiunea dispune de importante resurse de ape minerale cu efect curativ, confirmat nu doar prin istoricul balnear, ci si stiinţific, în urma analizelor fizico-chimice si microbiologice efectuate de către Institutul Naţional de Medicină Fizică si Balneoclimatologie Bucuresti.
 
Aerul are o compoziţie si un grad de ionizare extrem de benefic organismului, cu efect terapeutic preventiv si curativ. Mina de sare are o puritate ridicată a aerului si un microclimat favorabil procedurilor de sănătate preventivă, precum si pentru tratamentul afecţiunilor respiratorii.
 
În prezent Staţiunea balneară Băile Oglinzi are activitatea suspendată, fiind într-un proces de reabilitare.

Leave a Reply





Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania