Sighisoara (UNESCO)

 


 


Where to Sleep
Where to Eat
What to See
    Sighisoara Accommodation
    Sighisoara Restaurants & Pubs
    Sighisoara Attractions


 

Municipiul Sighişoara – Perla Transilvaniei (județul Mureş)
 

Municipiul Sighişoara este situat la extremitatea sudică a judeţului Mureş, în Podişul Târnavelor şi se întinde de o parte şi de alta a râului Târnava Mare într-un punct al văii râului unde acesta prezintă o îngustare cu aspect de defileu. Municipiul coboară din Dealul Cetăţii (425 m), unde se află cetatea medievală, în mijlocul unei imens amfiteatru natural, mărginit la nord de Dealul Stejăriş (524 m) şi Hula Danesului, la sud de Lunca Poştei care urcă spre Dealul de Mijloc (511 – 603 m), iar spre est de Dealul Brădet (524 m). Dealul Cetăţii domină întreagă vale din amonte a Târnavei Mari, altitudinea maximă fiind de 430 de m la sud, iar cea minimă de 350 m în vest.
 
Dealul Cetăţii amplasat în punctul cel mai îngust al defileului râului Târnava Mare, a avut o importantă strategică de mii de ani, drept dovadă fiind descoperirea unor morminte foarte vechi (datate în jurul anului 1100 î.Ch., în prima epoca a fierului) pe versantul de est al dealului, lângă Turnul cu Ceas, cu prilejul săpării unui canal de evacuare, în jurul anului 1900. În 1976, în timpul lucrărilor de amenajare a termocentralei restaurantului “Vlad Dracul” au fost descoperite fragmente ceramice datate în cea de a două epoca a fierului (Latene geto-dacic) iar în 1990 în timpul unor săpături arheologice în subsolul “Casei cu Cerb” au fost descoperite fragmente de vase de lut, între care se remarcă un frumos platou fragmentar din ceramică neagră cu caneluri, databil în aceaşi perioada cu mormintele. Lângă Sighișoara se găsea pe vremea romanilor postul de pază militară Sandava. Este posibil să fi existat pe Dealul Cetăţii o cetate de pămînt în formă ovală, cu val şi şanţ interior, care şi-a avut începuturile tot în epoca fierului, o mică porţiune din vechiul val părând să se fi păstrat până azi pe latura sudică a actualului platou. Această amenajare defensivă a fost anterioară construcţiilor de zid introduse de coloniştii germani în prima jumătate a sec. 13, imediat după invazia mongolă din 1241.
 
Începuturile locuirii medievale pe Dealul Cetăţii sunt legate de existenţa cetăţii de pămînt şi lemn fortificată ce exista încă din epoca fierului, care probabil era o cetate regală de graniţa a regatului arpadian (graniţă care s-a situat pentru scurtă vreme pe traseul râului Târnava Mare în sec. 12). De asemenea pe platoul inferior al dealului este posibil să fi existat, tot în acea perioadă, un sat al cetăţii format din 20-30 de locuinţe din lemn, legat de prezenţa în zona Târnavei Mari, între anii 1100-1250 a secuilor din Kezd (Saschiz), paznici de graniţa ai frontierei de sud a regatului maghiar însărcinaţi şi cu evacuarea populaţiei autohtone (semnalată prin cercetările arheologice din ultimii ani) în urma căreia s-a creat în mod artificial aşa numită “terra deserta, vacua et inhabitata” (pămînt pustiu, evacuat şi nelocuit) pregătindu-se terenul pentru colonizarea populaţiei germane în Transilvania de sud.
 
Cronicarul sighișorean Georg Krauss (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde se află Sighișoara era locuit, dar Sighişoara a fost dezvoltată intens din a doua jumătate a sec. 12 de colonişti germani (franconi din regiunea Rinului de nord), invitaţi de regele Ungariei Géza al II-lea să se aşeze în Transilvania pentru a-i apăra graniţele de est, colonişti care primesc în folosinţă “funduş regius” (pământ crăiesc) şi se bucură de drepturi şi privilegii deosebite. Cea mai veche atestare documentară oficială a Sighişoarei datează din 14 decembrie 1280 sub numele de “Castrum Sex”. În 1298 există denumirea oraşului “Schaespurch”. În 1367 Sighişoara este numită pentru prima dată oraş (civitas) iar în 1377 are loc prima numire a scaunului sighişorean (Seguzwar). Numele românesc al oraşului este atestat în scris din anul 1435. Forma „Sighişoara” a pătruns în română pe filiera maghiară, fiind o adaptare a numelui „Segesvár”.
 
Zidurile şi turnurile cetăţii au fost construite treptat de la mijlocul sec. 13, după marea invazie mongolă din 1241. Mai întâi vechea cetate de pământ de pe vîrf a fost demolată eliminându-se vîrfurile de pămînt şi palisadele, şi rezultând o suprafaţă aproape orizontală, apoi s-au construit cîteva turnuri şi ziduri de incintă, iar ulterior, în spaţiul creat, s-au ridicat două edificii care se păstrează parţial pînă astăzi: o capelă în stil romanic, aflată sub chorul actualei biserici şi un donjon (turn-locuinţa) patrulater masiv, cu caneluri lungi şi înguste pentru trageri cu arcul, încorporat mai tîrziu în zidăria bisericii celei mari şi transformat în turn-clopotniţă. Zidul cetăţii, cu o lungime de 950 m, a început să fie construit prin 1350 cu o înălţime iniţială de 4 m, mărită cu încă 3-4 m în sec. 15. Zidul a avut 14 turnuri (fiecare aparţinând câte unei bresle) şi 4 bastioane, din care în prezent mai există 9 turnuri şi trei bastioane, cel mai reprezentativ fiind Turnul cu Ceas (Turnul Orelor). Mai tîrziu, tot în sec. 14, a început şi construirea zidului mic, care a înconjurat locuinţele de pe platoul inferior al dealului Cetăţii. Fortificaţiile au fost mărite şi consolidate în mai multe rânduri, din 1393 existând prima dovadă scrisă a unui sistem defensiv, fiind menţionată şi o poartă de intrare în Oraşul de Sus. Oraşul de Jos a avut şi el proporiile lui întărituri, formate din numeroase porţi pe străzile principale şi pe cele secundare, dublate de ziduri şi turnuri masive în punctele de intrare. Datorită creşterii pericolului otoman după anul 1400, lucrările s-au intensificat şi sistemul de apărare al Oraşului de Sus a fost probabil terminat pe la 1450, iar prin 1490 încep lucrările de modificare şi supraînălţare a zidului mic, până pe la mijlocul sec. 16 datorită evoluţiei armelor de foc.
 

 

Între 1431 și 1435 Vlad Dracul a locuit la Sighișoara, așteptând momentul favorabil pentru a urca pe tronul Valahiei si stăpânind aceste locuri în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, în această perioadă, în 1431, născându-se la Sighișoara unul din fii lui, celebrul Vlad Țepeș. În 1514, războiul țărănesc condus de secuiul Gheorghe Doja se răspândește în întreaga Transilvanie, iar țăranii din jurul Sighișoarei se strâng în jurul lui Ioan Secuiul. În 1522 Sighişoara avea 2500 de locuitori şi începe să se afirme ca un puternic centru artistic unde trăiesc pictori, sculptori şi creatori de mobilier artistic ca Johannes Stoss şi Johannes Razchmuth. În 1600 cetatea este atacată de trupele conduse de Mihai Viteazul, iar în 1601 după uciderea lui Mihai Viteazu, oraşul este devastat de mercenarii generalului Basta, dar oamenii scapă cu viaţă după ce plătesc o răscumpărare de 50.000 de florini, „bani împrumutaţi”, după cum menţionează cronicarul Krauss. În 1602 cetatea este cucerită prin trădare şi ocupată de o armata secuiască care schimbă numele oraşului în Nemesvar. După 8 luni de ocupaţie, epuizând resursele oraşului, secuii se retrag. În 1603 cetatea este atacată de Moise Secuiul împreună cu trupele turceşti, apoi o epidemie de ciumă ucide aproximativ 2.000 de locuitori, iar în 1605 este atacată de trupele condusă de Ştefan Bocskai. Între 1618 şi 1622 în Oraşul de Jos staţionează o puternică oaste turcească, în 1622 având loc bătălia de la Seleusul Mare în care piere Ioan Kemeny, pretendent la tronul Transilvaniei cu ajutor austriac. În ciuda tuturor nenorocirilor, oraşul îşi păstrează importanţa politică, aici fiind aleşi câţiva voievozi ai Transilvaniei de către Dietă: Gheorghe Rákóczi I la 1 decembrie 1630, Francisc Rhédei la 2 noiembrie 1657 şi Acaţiu Barcsay la 7 octombrie 1658. La 30 aprilie 1676 are loc evenimentul cel mai tragic din toată istoria oraşului Sighişoara – un puternic incendiu care distruge trei sferturi din oraş. Distrugerile au fost enorme, iar înfăţişarea de astăzi a cetăţii se datorează reconstrucţiei şi refacerii tramei stradale după acel incendiu.
 
Între 1703-1711 are loc mişcarea anti-habsburgică din Ungaria şi Transilvania, curuţii (anti-habsburgicii) conduşi în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu şi Bucur Câmpeanu, atacă cetatea Sighişoara văzută că fiind de partea lobonţilor (apărătorii imperiului habsburgic), şi, după lupte grele, după ce îşi dau seama că nu pot ocupă cetatea, curuţii se retrag. În 1704 şi 1706 cronicarii menţionează două mari asedii asupra Cetăţii, soldate cu incendierea Bisericii din Deal şi prăbuşirea clopotului cel mare, şi cu distrugerea Bastionului Castaldo, cheia sistemului defensiv. O ciumă cu 4.000 de victime în 1709, două incendii în 1736 şi 1780 şi o inundaţie catastrofală în 1771 completează tabloul nenorocirilor. În 1849 oraşul este ocupat de trupele conduse de generarul Forró şi mai târziu de trupele conduse de Józef Bem, ca eveniment de răsunet fiind bătălia din 31 iulie 1849 de pe câmpia dintre Sighişoara şi Albeşti, unde armata revoluţionară maghiară comandată de generalul Bem este învinsă de trupele ţariste intervenţioniste conduse de generalul Luders. În timpul bătăliei moare marele poet revoluţionar Petöfi Sándor. Urmează o perioada de pace şi modernizare a oraşului Sighişoara, în 1862 fiind mutată albia pârâului Saes care provoca mari inundaţii în centrul Oraşului de Jos, în 1873 inaugurandu-se linia de cale ferată Braşov-Sighişoara-Arad, în 1876 oraşul devenind capitala Comitatului Tîrnava Mare, iar în 1898 deschizându-se circulaţia pe linia de ecartament îngust Sighişoara-Agnita.

Leave a Reply





Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania