Ulpia Traiana Sarmizegetusa

 
1. The Amphitheatre / Amfiteatrul
2. Gladiator School and Houses / Scoala Gladiatorilor si Locuintele
3. Goddess Nemesis Temple / Templul Zeitei Nemesis
4. Liber Pater Temple / Templul lui Liber Pater
5. Gods Aesculapius and Hygieia Temple (Medicine Gods) / Templul zeilor Esculap si Hygieia (zeii medicinei)
6. The Temple Basilica / Biserica Templului
7. The Great Temple / Templul Mare
8. God Silvanus Temple / Templul Zeului Silvanus
9. The Glass Blowers’ Workshop / Atelierul de Sticlarie
10. The Horreum (storehouse) / Horreum (depozit)
11. The Financial Procurator’s Office; Thermae / Biroul Procuratorului Financiar; Terme
12. The Roman Forum / Forumul Roman




Amplasare
 
Fondată de primul guvernator al provinciei, Decimus Terentius Scaurianus, în numele împaratului Traian, imediat după victoria armatelor romane asupra dacilor si constituirea provinciei romane Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost capitala Daciei romane. Situată la o distanță de 40 de km vest de Sarmizegetusa Reggia, capitala Regatului Dac al lui Decebal, de la care a primit numele de Sarmizegetusa (Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) în timpul domniei împăratului Hadrian, din 222 până la 235 va purta şi epitetul de metropolis. Semnificaţia numelui Sarmizegetusa nu se cunoaşte cu exactitate, cel mai probabil o ipoteză fiind aceea a compunerii numelui din două elemente de bază: zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, gard, cetate), și ar fi însemnat: “Cetatea de pe stâncă” sau “Cetatea înaltă”.
 
Titulatura completă a capitalei Daciei romane este dată de textul unei lespezi onorifice “Lui Caius Arrius Quadratus, fiul lui Caius Arrius Antoninus legatus pro praetore al împăratului în colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa (a pus acest monument)”. O inscripţie descoperită la începutul secolului 16, în hotarul satului Grădişte – Sarmizegetusa consemnează: “Din porunca împăratului Cesar Nerva Traianus Augustus, fiul divinului Nerva, a fost întemeiată Colonia Dacica prin Decimus Terentius Scaurianus, guvernatorul său”. Întemeierea coloniei a fost marcată prin baterea unei monede – sestertius – emisă de Roma, din ordinul Senatului, dedicată “celui mai bun principe” – împăratul Traian.
 
Dacă vechea capitală a Daciei se situa în Munții Orăștiei la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa Romană era amplasată în sudul Transilvaniei pe un teren aproape plat ales de împaratul Traian, în Câmpia Hațegului, la cota 531 m, pe locul unei tabere a legiunii a V-a Macedonica. Orașul se afla la 8 km depărtare de trecătoarea ce face legătura între Banat și Transilvania și care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi “Porțile de Fier ale Transilvaniei”. Alegerea amplasamentului pentru întemeirea orașului s-a făcut în baza avantajelor strategice și economice, cu Munții Retezat la sud și Munții Poiana Ruscă la nord, constituiau bariere naturale greu de trecut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în liniște, fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia și Bumbești. Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunăre și făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum.
 
Istorie
 
Deoarece romanii voiau sa evite o nouă luptă foarte dificilă la Tapae în următoarea lor incursiune împotriva dacilor, au amplasat la sfârșitul campaniei din 101-102 d.C., la distanța de 8 km est de Porțile de Fier ale Transilvaniei, în Câmpia Hațegului, o garnizoană romană, legiunea a V-a Macedonica. Pe acest amplasament al taberei militare romane se va construi după obținerea victoriei din anul 106 d.C., un mare oraș, capitala unei noi provincii a Imperiului Roman.
 
Populată de veterani romani (deductio veteranorum) care participaseră la războaiele de cucerire a Daciei, primind de la întemeiere, rangul de colonia, iar locuitorii ei beneficiind de “ius italicum“, cu o suprafaţă de 33,4 ha şi o populaţie de 20.000 – 25.000 locuitori și puternic fortificată, Ulpia Traiana a fost în secolele 2 – 3, centrul politic, administrativ și religios al provinciei Dacia. Aici se aflau sediul guvernatorului provinciei, al aparatului administrativ, fiscal, militar, economic şi religios.
 
La scurt timp de la întemeiere, are loc o răscoală a sarmaților în 117-118 d.C. care este înăbușită cu cruzime de Quintus Marcius Turbo, militar specializat în astfel de acțiuni de suprimare a răscoalelor din imperiu, trimis de împăratul Hadrian. Ca recunoștință pentru nimicirea răscoalei, conducerea orașului ridică în 118 d.C. un monument în cinstea lui Hadrian, iar în 119 d.C. o inscripție de mulțumire pentru Turbo.
 
Din anul 166 popoarele “barbare” aflate la granița imperiului în frunte cu marcomanii și dacii liberi, atacă provincia, iar guvernatorii Daciei luptă din greu ca s-o apere. La un moment dat apărarea cade, atacatorii invadează teritoriul provinciei, pustiesc regiunea auriferă și se îndreaptă spre Ulpia Traiana. Împăratul Marcus Aurelius salvează capitala și i se ridică o inscripție în anul 172, în care i se mulțumește că a scăpat orașul de un dublu pericol: cel al invaziei și cel al răscoalei autohtonilor.
 
Caracalla ajunge în 213 în Dacia, și obține victorii în luptele din nordul Daciei și Panonia. În cinstea lui sunt ridicate trei inscripții la Ulpia Traiana. Alexander Severus (222-235) acordă orașului titlul de metropolis și instituie “Concilium provinciatum Daciarum trium” (Adunare provincială reprezentativă, creată o dată cu instituirea guvernării unice a celor trei Dacii în timpul lui Alexandru Sever). În anul 241, la Sarmizegetusa, conciliul celor trei Dacii (Dacia era împărțită în 3 provincii administrative: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Dacia Malvensis) se închină împăratului Gordian al III-lea (238-244), iar colonia își exprimă devotamentul față de împărat. De la Hadrian și până la Philippus (244-249), Dacia se bucură de liniște și înflorire cu scurte întreruperi. Pe timpul lui Philippus are loc invazia carpilor și cel mai mult are de suferit zona dintre Olt și Dunăre. Procuratorul provinciei Dacia Apulensis, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249) iese victorios asupra carpilor, iar conducerea orașului îi ridică lui Iulius Philippus o statuie cu inscripția “nostro divino domino”. În anul 250, Decius este celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar Ulpia Traiana ii ridică o statuie din bronz ca mulțumire că a apărat Dacia de goți și carpi. În ultimele două decenii ale dominației romane se resimte criza prin care trecea imperiul și în Dacia și în metropola ei. Astfel că în timpul lui Gallienus (253-268), circulația monetară pe teritoriul Sarmizegetusei scade.
 
Pe fondul atacurilor “barbare” și lipsa soluțiilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian decide retragerea peste Dunăre a armatei și funcționarilor, care sunt urmați și de proprietarii de pământ și de sclavi, dar nu și de marea masă a populației. Orașul continuă să supraviețuiască cu o populație împuținată și modestă, care trăia în palatele părăsite și care în caz de atac, se adăpostea în amfiteatrul transformat într-o fortăreață rezistentă. Viața orașului încetează probabil odată cu năvălirea hunilor și a popoarelor aduse de aceștia și mai ales după moartea lui Attila când haosul pune stăpânire peste tot.
 
Complexul arheologic
 
Iniţial Ulpia Traiana avea o formă obișnuită în acea vreme la romani: un patrulater cu laturile rotunjite cu lungimea de 600 m, lătimea de 540 m, înconjurat de un puternic zid de incintă, înalt de 4 – 5 m, străjuit de turnuri circulare la colţuri. Zidul, construit din blocuri de piatră cioplite îmbinate cu mortar, era prevăzut în partea de sus cu creneluri, având pe fiecare latură câte o poartă. Porțile de pe laturile paralele erau legate între ele prin două străzi principale, care străbăteau cetatea dintr-o parte în alta. Piața era în centrul orașului cuprins între zidurile de apărare și se afla la întretăierea celor două străzi principale. Dacă în interior se aflau clădirile administrative și religioase, în afară se aflau case, gospodarii, unele temple, dar și construcții publice și particulare precum și cimtire. Ruinele actuale ale oraşului roman se intind pe o suprafata de aproximativ 1500 m lungime şi 1000 m lăţime.
 
În centrul oraşului, în jurul unei pieţe pavate cu lespezi de calcar, existau Palatul Augustaliilor, Forul, clădiri administrative şi locuinţe particulare, iar în afara zidului de incintă au fost identificate edificiul termal, vestigiile unor villae suburbane şi ale amfiteatrului roman. Aflat la 125 m spre nord de incinta oraşului, amfiteatrul roman avea o formă elipsoidală, cu axele în lungime de 88, respectiv 99 m, cu 12 părţi de acces la tribune şi cu o arenă de 66 m x 47m.
 
În afara zidurilor oraşului existau cuptoare de ars cărămida şi necropola aşezării, în cadrul căreia a fost identificat Mausoleul Aureliilor (un tumul cu soclu de piatră, stelă şi altar pentru sacrificii funerare şi cu un cavou din zidărie de cărămidă. La sud au fost descoperite un mare număr de morminte şi cele mai numeroase inscripţii din Dacia, cu referiri la monumente, temple, administraţia oraşului. Printre cele mai interesante descoperiri se numără: statuile votive ale lui Jupiter şi Higeea, reliefuri ale Cavalerului Trac, ale Dianei, ale Cavalerilor Danubieni, capul unei statui din bronz reprezentând pe împăratul Traian, busturi ale lui Marte, Minerva, numeroase medalioane, fibule, ceramică, sticlărie. Vestigiile descoperite confirmă faptul că aşezarea a continuat să existe şi după abandonarea provinciei Dacia de către romani până în cursul secolului 4.
 
Viata sociala:
 
In lumea antică sclavagistă ca şi la Ulpia Traiana societatea se împărţea în oameni liberi şi sclavi. O parte din cetăţenii Ulpiei Traiane o constituiau elementele de toate gradele provenite din armată – veteranii. Sclavii erau în slujba statului sau a oraşului, fiind funcţionari publici dar şi sclavi particulari, îndeplinind cele mai grele munci. Din aceştia din urmă se recrutau lucrători pentru carierele de piatră şi mine precum şi gladiatori pentru luptele cu fiarele sălbatice, lupte desfăşurate în amfiteatrul capitalei.
 
Ca mare centru cultural, Ulpia Traiana domina toate celelalte oraşe ale provinciei romane prin numărul mare de edificii publice laice sau religioase, precum şi prin mulţimea lucrărilor de artă. Viaţa religioasă din Ulpia Traiană, prezintă un deosebit interes, deoarece alături de cultul imperial se întâlnesc o mulţime de alte culte păgâne, fie că este vorba de temple, sanctuare sau simple altare consacrate diferiţilor zei şi zeiţe. Legătura strânsă dintre religie şi viaţa socio-politică este una din caracteristicile antichităţii, care se manifestă intens şi la Ulpia Traiana.
 
Raportul dintre stat şi religie iese in evidenţă cu prilejul creării la Ulpia a corporaţiei augustalilor – ordo augustalium – ce aducea în prim plan cultul oficial al împăratului, ca simbol al stăpânirii romane şi al unităţii Imperiului. O certitudine a acestui ordin este palatul impozant din centrul oraşului, palat ce se mai păstrează şi astăzi. Clădirile, numeroase şi bogate descoperite în urma cercetărilor dezvăluie o intensă activitate edilitară. S-au păstrat până astăzi amfiteatrul, forul, palatul augustalilor, thermele, edificii publice şi particulare.
 
Istoricul cercetărilor
 
Interesul pentru antichităţile Sarmizegetusei apare încă din secolul al 15-lea. Cel dintâi care a studiat vestigiile romane de la Ulpia Traiana a fost clericul Joannes Mezerzius care începe să adune inscripţii încă din anul 1495. Din cele 36 de inscripţii care provin de la Sarmizegetusa, Mezerzius a reusit să identifice satul românesc Grădiştea cu vechea capitală a Daciei traiane. Cele dintâi săpături aleatoare la Ulpia Traiana le-a efectuat Johann Michael Ackner, care la 10 septembrie 1832 descoperea în incinta oraşului antic un mozaic de 8,15 m x 6,45 m reprezentând-o pe zeiţa Victoria înconjurată de alte divinităţi.
 
În 1871 este întemeiată la Deva, Societatea de istorie şi arheologie a judeţului Hunedoara care organizeaza în 1882 muzeul şi efectueaza între 1881-1883 săpături arheologice la Ulpia Traiana. Începând cu 1921, vestigiile romane sunt puse sub supravegherea şi ocrotirea Comisiunii Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania. Sub egida acestei prestigioase instituţii sunt organizate începând cu anul 1924, primele săpături ştiinţifice. Între 1924-1936 sunt executate săpături de amploare la Sarmizegetusa romană sub conducerea reputatului istoric al antichităţii şi arheolog Constantin Daicoviciu. Cercetările pe scară largă sunt reluate la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în anul 1973. Rezultatele celor 10 ani de campanii (1973-1982) duc la dezvelirea mai multor edificii sacre şi profane, cea mai importantă descoperire fiind mausoleul construit la mijlocul secolului al II-lea, aflat în necropola apuseană a oraşului antic.
 
Complexul arheologic oferă vizitatorilor vestigii romane: amfiteatrul, palatul augustalilor, forul, templele unor divinităţi. Vizitatorii pot urmări zidurile amfiteatrului de formă eliptică, precum şi traseul canalului de scurgere din interiorul arenei. În partea de sud – vest a amfiteatrului se află un complex de sanctuare închinat diverşilor zei şi o basilică. În partea de nord a complexului arheologic, vizitatorii pot vedea fostul palat al augustalilor, forumul şi sediul procuratorului financiar.
 
Complexul arheologic de la Sarmizegetusa cuprinde:
 
1. Amfiteatrul.
2. Scoala Gladiatorilor si Locuintele.
3. Templul zeiţei Nemesis.
4. Templul lui Liber Pater.
5. Templul zeilor Esculap si Hygieia (zeii medicinei).
6. Biserica Templului.
7. Templul mare.
8. Templul zeului Silvanus.
9. Atelierul de sticlărie.
10. Horrerum-ul (depozit, magazie).
11. Biroul Procuratorului Financiar; Terme.
12. Forumul Roman.
 
Muzeul
 
În nord – vestul coloniei Ulpia, pe partea opusă a soselei există un muzeu arheologic al fostei colonii în care sunt expuse obiecte aparţinând coloniei: monede, pietre de mormânt, stele şi altare funerare, inscripţii, statuile votive ale lui Iupiter şi Higeea, reliefuri ale Cavalerului Trac, ale Dianei, ale Cavalerilor Danubieni, capete de statui de bronz, busturi ale lui Marte, Minerva, medalioane, fibule, mozaicuri, obiecte de argint şi bronz, ceramică, sticlărie, precum şi capul unei statui de bronz reprezentând pe împăratul Traian.
 
Muzeul, inaugurat la 9 august 1982, are o expoziţie permanentă ce ocupă patru săli la parter şi cinci săli la etaj. La parter mai există o sală care e destinată expoziţiilor temporare. Câteva piese sunt expuse şi în curtea şi cerdacul muzeului. Multe dintre piesele descoperite la Ulpia Traiana sunt expuse în muzee sau colecţii din ţară: Muzeul Naţional de istorie din Bucureşti, Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj Napoca, Muzeul Banatului din Timişoara, Muzeul Brukenthal din Sibiu etc.

Location
 
Founded by the first governor of the province, Decimus Terentius Scaurianus, in the name of Emperor Trajan, soon after the victory of the roman armies against Dacians and the establishment of the Roman province of Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa was the capital of the Roman Dacia. Located at 40 km west away from Sarmizegetusa Regia, the capital of the Dacian kingdom of Decebal, from which it received the name of Sarmizegetusa (Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) during the reign of Emperor Hadrian, since 222 until 235 will also have the epithet of metropolis. The meaning of the name of Sarmizegetusa is not known precisely, most likely one hypothesis being that the composition of the name from two basic elements: zermi (rock, height) and zeget (palisade, wall, fortress), and could mean: “The Fortress upon the rock” or “The high Fortress”.
 
The complete name of the capital of Roman Dacia is given by the text of a honorific slab “To Caius Arrius Quadratus, son of Caius Arrius Antoninus legatus pro praetore of the Emperor in colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa (installed this monument).” One inscription discovered at the beginning of the 16th century, in the border of the village Grădişte – Sarmizegetusa records: “From the order of Emperor Cesar Nerva Traianus Augustus, son of the divine Nerva, was founded Colonia Dacica by Decimus Terentius Scaurianus, its governor”. The colony foundation was fost celebrated also by the minting of coins – sestertius – issued by Rome, at the Senate order, dedicated to “The best principe” – Emperor Traian.
 
While the ancient capital of Dacia was located in Orăștie Mountains at an altitude of 1.200 m, the Roman Sarmizegetusa was located in the south of Transylvania on a flat field chosen by Emperor Trajan, in Hațegului Field, at the altitude of 531 m, on the place of a camp of the 5th Macedonica legion. The city was 8 km away of the passage that is connecting the region of Banat with Transylvania and that has the name of Tapae in ancient times, and today has the name of “The Iron Gates of Transylvania”. The choice of the location for the future city was done taking into account the strategic and economic advantages, and having Retezat Mountains atsouth and Poiana Ruscă Mountains at north, that were natural barriers hardly to be passed by potential invaders. The Metropolitan territory stretched from Tibiscum to Micia, up to the entrance of river Jiu in the canyon, an excellent territory where the capital could develop peacefully, being defended by the camps of Tibiscum, Voislova, Micia and Bumbești. Through Ulpia Traiana was passing the imperial road coming from the Danube and going to the far north of the province, at Porolissum.
 
History
 
Because the romans wanted to avoid another very difficult battle at Tapae in their next raid against the Dacians, they established at the end of the campaign from 101-102 a.C., at a distance of 8 km east of the Iron Gates of Transylvania, in the Hațeg field, a roman garrison, the 5th Macedonica legion. On this location for the military roman camp will be constructed after the victory in 106 a.C., a big city, the capital of a new province of the Roman Empire.
 
Inhabited by Roman veterans (deductio veteranorum) who participated in the wars of conquest of Dacia, receiving from the founding the rank of colony, and the inhabitants benefiting from ius italicum, with a surface of 33,4 hectares and a population of 20.000 – 25.000 inhabitants and strongly fortified, Ulpia Traiana was between the 2nd – 3th centuries, the political, administrative and religious centre of the province of Dacia. Here were the headquarters of the provincial governor, of administrative, fiscal, military, economic and religious apparatus.
 
Shortly after the founding of the city, there is an uprising of Sarmatian in 117-118 a.C. which is crushed with cruelty by Quintus Marcius Turbo, military officer specialized in this kind of actions of suppression of the uprisings in the empire, sent by the Emperor Hadrian. As gratitude for the destruction of the uprising, the city ​​government raises 118 a.C. a monument in honor of Hadrian, and in 119 a.C. an inscription of gratitude for Turbo.
 
Since 166 the “barbarian” peoples located at the border of the empire headed by Marcomans and the Free Daciand, are attacking the province, and the Dacian governors are fighting hard to defend it. At one point, the roman defense falls, the attackers are invading the province, are desolating the region rich in gold and are going to Ulpia Traiana. The Emperor Marcus Aurelius is saving the capital and in his honor an inscription is raised in 172, in which is thanked for saving the city of a double danger: the invasion danger and the danger of the locals uprising.
 
Caracalla arrives in 213 in Dacia, and is recording victories in the battles in northern Dacia and Pannonia. In his honor are raised three inscriptions at Ulpia Traiana. Alexander Severus (222-235) is giving to the city the title of metropolis and establishes the “Concilium provinciatum Daciarum trium” (Provincial representative Assembly, created together with the establishment of a single government of the three Dacias during Alexandru Sever). In 241, at Sarmizegetusa, the Council of the three Dacias (Dacia was divided into three administrative provinces: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis and Dacia Malvensis) worship the Emperor Gordian the 3-rd (238-244), and the colony is showing the loyalty to the Emperor. Since Hadrian to Philippus (244-249), Dacia is enjoying a period of peace and development with short breaks. During Philippus, the Carps invasion occurs and the most affected is the area between rivers Olt and Danube. The Procurator of Dacia Apulensis province, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249) is victorious against the Carps and the city government is raising a statue to Iulius Philippus a statue with the inscription “nostro divino domino”. In 250, Decius is celebrated as restitutor Daciarum by the Colony of Nova Apulensis, and Ulpia Traiana is raising him a bronze statue as gratitude for defending Dacia of Goths and Carps. In the last two decades of the Roman domination is strongly felt the crisis of the Roman empire aslo in Dacia and in its metropolis. So during Gallienus (253-268), the monetary circulation on the territory of Sarmizegetusei is decreasing.
 
During the “barbarian” attacks and the lack of solutions to defend Dacia, the Emperor Aurelian decide to withdraw across the Danube the army and the public officials, which are followed by the landowners and slaves, but not also by the the other citizens. The city continue to survive with a diminished and modest population, who lived in the abandoned palaces and who in case of attacks, was sheltering and defending in the amphitheater transformed into a strong fortress. The life of the city stops probably whith the invasion of Huns and of the other peoples brought by them especially after Attila’s death when the chaos is dominating everywhere.
 
The Archaeological Complex
 
Initially Ulpia Traiana has a regular shape for that time in the Roman Empire: a rectangle with rounded edges with the length of 600 m, width of 540 m, surrounded by a solid wall, 4 – 5 m tall, guarded by circular towers at the corners. The wall, built using carved stones joined with mortar, was provided at the top with battlements, having on each side one gate. Gates of the parallel sides were connected by two main streets, crossing the city from one side to another. The square was in the city center between the defense walls and was located at the intersection of two main streets. While at the interior were the administrative and religious buildings, outside were houses, households, some temples, but also public and private buildings and graveyards. The actual ruins of the roman city are spreading on a surface of approximately 1500 m length and 1000 m width.
 
In the city center, around a market paved with limestone slabs, were the Palace of Augustals, the Forum, administrative buildings and particular houses, and outside the precinct wall were identified the thermal edifice, the vestiges of some villae suburbane and of the roman amphiteatre. Located 125 m north from the premises of the city, the roman amphiteatre has an ellipsoidal shape, with axes of 88 m, and respectively 99 m, with 12 acces gates to the tribunes and an arena of 66 m x 47m.
 
Outside the city walls were brick kilns and the cemetery, in which was identified the Mausoleulum of Aurelias (a tumulus with a stone basement, a stela and an altar for funeral sacrifices and a burial vault of brick masonry. At south were discovered many tombs and the largest number of inscriptions in Dacia, with references to monuments, temples, the city administration. Among the most interesting discoveries are: the votive statues of Jupiter and Higeea, reliefs of the Thracian Knight, of Diana, of Danubian Knights, the head of a bronze statue representing the Emperor Trajan, busts of Mars, Minerva, many medallions, brooches, pottery, glassware. The vestiges uncovered confirm that the settlement continued to exist even after the abandonment of Dacia by the Romans until the 4th century.
 
The Social Life:
 
In the ancient world and also at Ulpia Traiana the society was divided into freemen and slaves. Some of the citizens of Ulpia Traiana were elements of all ranks from the Army – the veterans. Slaves were serving the state or the city, being civil servants but also private slaves, fulfilling the hardest works. From the latter were recruited workers for the stone quarries and mines and also gladiators for the fights with wild beasts, held in the amphitheater.
 
As a large cultural center, Ulpia Traiana was dominating all the other cities of the Roman province by the large number of public buildings civil or religious, and also by the large number of the works of art. The religious life in Ulpia Traiană, has a particular interest, because together with the imperial cult are found many other pagan cults, whether it is of the temples, sanctuaries or simple altars dedicated to various gods and goddesses. The close connection between religion and socio-political life is one of the features of antiquity, which manifests intensively at Ulpia Traiana.
 
The relationship between state and religion stands out in the moment when was created at Ulpia the augustals corporation – ordo augustalium – which brought to the forefront the official cult of the emperor, as symbol of the Roman rule and the unity of the Empire. A certainty of this order is the imposing palace in the center, palace that is still preserved today. The numerous and rich buildings discovered after the researches shows an intense municipal activity. Until today were preserved the amphiteatre, the forum, the augustals palace, the baths, public and private buildings.
 
The Research History
 
The interest for the antiques of Sarmizegetusa appears since the 15th century. The first who studied Roman vestiges from Ulpia Traiana was the cleric Joannes Mezerzius who started to collect inscriptions since 1495. From the 36 inscriptions that originate from Sarmizegetusa, Mezerzius succeeded to identify the Romanian village Grădiştea as the old capital of the Roman Dacia. The first random archaeological excavations at Ulpia Traiana were done by Johann Michael Ackner, who, at September 10, 1832, was discovering inside the ancient city a mosaic of 8,15 m x 6,45 m representing Goddes Victoria together with other deities.
 
In 1871 is established at Deva, the Society of History and Archaeology of the Hunedoara county that organizes in 1882 the museum and is performing between 1881-1883 archaeological excavations at Ulpia Traiana. Starting with 1921, Roman vestiges are placed under the supervision and protection of the Commission for Historical Monuments, Transylvania department. Under the aegis of this prestigious institution beginning with 1924 are organized the first scientific excavations. Between 1924-1936 vast excavations were carried out at Roman Sarmizegetusa under the leadership of the renowned antiquity historian and archaeologist Constantin Daicoviciu. The large scale researches were resumed at Ulpia Traiana Sarmizegetusa in 1973. The results of the 10 years of campaigns (1973-1982) consisted in the uncovering of more sacred and profane edifices, the most important discovering being the mausoleum built by mid 2nd century, found in the west cemetery of the ancient city.
 
The archaeological complex offers to visitors Roman ruins: the Amphitheatre, the palace of Augustalies, the Roman Forum, the temples of some gods. Visitors can follow the walls of the amphiteatre with an eliptic shape, and also the drainage canal route inside the arena. At the south – west of the amphiteatre is a complex of sanctuaries dedicated to the various Roman gods and a basilica. At the north of the archaeological complex, visitors can see the ancient palace of augustals, the forumu and the office of the financial procurator.
 
The Archaeological Complex from Sarmizegetusa include:
 
1. The Amphitheatre.
2. Gladiator School and Houses.
3. Goddess Nemesis Temple.
4. Liber Pater Temple.
5. Gods Aesculapius and Hygieia Temple (Medicine Gods).
6. The Temple Basilica.
7. The Great Temple.
8. God Silvanus Temple.
9. The Glass Blowers’ Workshop.
10. The Horreum (storehouse).
11. The Financial Procurator’s Office; Thermae.
12. The Roman Forum.
 
The Museum
 
In north – west of the Ulpia colony, on the other side of the road there is an archaeological museum of the former colony where are exposed objects from the colony: coins, tombstones, stars and funeral altars, inscriptions, the votive statues of Jupiter and Higeea, rreliefs of the Thracian Knight, of Diana, of the Danubian Knights, heads of bronze statues, busts of Mars, Minerva, medallions, brooches, mosaics, silver and bronze objects, ceramics, glass, and the head of a bronze statue representing the Emperor Trajan.
 
The Museum, inaugurated on August 9, 1982, has a permanent exhibition occupying four rooms on the ground floor and five rooms upstairs. On the ground floor there is another room which is intended for temporary exhibitions. Some pieces are exhibited in the museum courtyard and verandah. Many of the objects found at Ulpia Traiana are exposed in museums or museums and collections all over the country: the National History Museum in Bucureşti, the Museum of History of Transylvania in Cluj Napoca, the Museum of Banat in Timişoara, the Brukenthal Museum in Sibiu etc.


Leave a Reply





Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania