Techirghiol


 

Where to Sleep
Where to Eat
What to See
    Techirghiol Accommodation
    Techirghiol Restaurants & Pubs
    Techirghiol Attractions


 
Stațiunea balneo – climaterică permanentă Techirghiol (județul Constanța)
 

Stațiunea Techirghiol (Tekfür – vărgat, iar köy/golü – lac pe turcește, lacul apărând deseori sub influența vântului și a sării vărgat) este situată pe malul nord-vestic al lacului Techirghiol (liman fluvio – marin adânc de 9 m, cu suprafața de 10,68 km², separat de mare printr-un perisip, cu o concentrație de săruri de maxim 95 g/l, și cu un strat de nămol cu calități terapeutice), într-o vale înconjurată de mici coline, la o distanță de 3 kilometri de țărmul Mării Negre și la 18 kilometri sud de Constanța, în Dobrogea. Împrejurimile lacului Techirghiol și litoralul Mării Negre sunt locuite din antichitate, coborându-se până în neolitic, dovadă fiind 1434 oase de animale din care au putut fi identificate 1163, dar și peștele Dorada, specie de apă caldă din Marea Mediterană, ceea ce arată că din punct de vedere termic, la acea perioada Marea Neagră avea o temperatură asemănătoare Mării Mediterane de azi.
 
Techirghiol se afla chiar la marginea drumului imperial care ducea de la Tomis (Constanța) la Callatis (Mangalia) iar monezile din această perioadă găsite aici atestă prezența romană și schimburile cu populația locală. Mai mult chiar, romanii cunoșteau și foloseau nămolul ca agent terapeutic. Mai există și legenda lui Iason care frânge inima frumoasei Medeea, cea care provoacă drama Regelui Aietés, obligat să – și adune din apa Pontului Euxin (Mării Negre), aproape de lacul Techirghiol, bucățile fiului ucis chiar de propria soră. Câteva secole mai târziu, poetul roman Publius Ovidius Naso numea Dobrogea “țara de lângă Ursa Mare, cu țărmuri înghețate de gerul cel cumplit”, și vorbea despre un lac numit Meotic, care este probabil lacul Techirghiol.
 
Ocuparea militară a Dobrogei de către otomani începe prin 1417, la sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân și se încheie în 1462, când Dobrogea este cucerită definitiv de către Imperiul Otoman, până în 1877 ea fiind ținut Islamic și funcționând ca un cadiat, integrat Sangeacului Silistrei unde erau evidențiate districtele Chilia, Isaccea, Hârşova, Babadag, Tekfürgolu și Silistra.
 
Prima atestare documentară a localității Techirghiol datează din 1560 când Tekfür-köy (lacul Techirghiol) este amintit în două firmane ale sultanului Soliman Magnificul către Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Prin 1650, Hagi Ali, istoriograf turc ce a călătorit prin Dobrogea, scria despre o apă neagră numită “Gömlek-köy”, probabil Techirghiol. Un secol mai târziu, Yusuf Nabi, poet turc, în 1762, în lucrarea istorică “Filihnamei Kamenice” se referă la Tekfür-köy, locul unde oștile otomane au oprit în drumul lor spre și dinspre Polonia. Din păcate, dovezi istoriografice despre Dobrogea (inclusiv despre Techirghiol), aflată sub stăpânirea otomană sunt puține datorită faptului că în 1878 când administrația otomană s-a retras, a luat cu sine și arhiva acestor locuri.
 
Primele informații scrise despre efectele terapeutice ale apei lacului datează din 1854, în timpul războiului Crimeei, când Said Pașa, comandantul oștirii otomane, cu un braț bolnav, oprind în tabăra militară de la Tekfür-golü constată efectele benefice, miraculoase ale nămolului și apei sărate. Dar se pare că efectele miraculoase ale nămolului și apei erau deja cunoscute.
 
Legenda lacului Techirghiol
 
Era odată un bătrân olog și orb pe nume Techir, căruia i-au murit nevestele și copiii și a rămas singur doar cu măgarul lui bolnav. Iernile erau îngrozitoare din cauza durerilor de oase, însă verile erau ceva mai domoale din pricina căldurii. Techir și măgarul său au ajuns într-o zi din întâmplare pe malul lacului Techirghiol. S-a chinuit bătrânul ore în șir să iasă din noroiul mirositor, dar măgarul încăpățânat nici că vroia să se miște. Așa au rămas amândoi un timp în noroiul lacului, dar odată ieșiți din lac, Techir realizează că ochii săi pot distinge din nou lumina, iar picioarele sale multă vreme neputincioase, încep să-l asculte. Măgarului i se vindecă plăgile urâte de pe spate, iar trupul său se înviorează vizibil. Vestea că nămolul din lacul Techirghiol ar fi miraculos s-a răspândit imediat, și puhoi de oameni au venit la Techirghiol, scăldându-se şi ungându-se cu nămol pentru tămăduire. Iar minunile apar și ologii încep să meargă, oasele înțepenite își redobândesc tinerețea, femeile își recapătă fertilitatea.
 
În 1894 Ministerul Agriculturii și Domeniilor vinde Societății de binefacere Eforia Spitalelor Civile din București 100 ha la marginea lacului, și începe constituirea stațiunii balneare din preajma lacului cu deschiderea unui sanatoriu în 1899. În 1930, Techirghiolul avea deja o plajă amenajată de 6.000 mp, 80 de cabine, 23 de hoteluri și 318 vile cu 4.000 camere. În 1940 sunt strămutați cu forța în Germania, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich), 256 de germani, membri ai comunității germane din Techirghiol (formată din așa-numiții germani dobrogeni) înființată în 1907. După o mai lungă perioadă de timp, în 1970 se discuta public despre planul de sistematizare a orașului Techirghiol, o localitate balneo – turistică din care numai tratamentul sanatorial cu caracter permanent era estimat sa depășească 4.500 locuri. În 1972 lacul Techirghiol este declarat monument al naturii. Ca protecție încep să fie interzise circulației ambarcațiunile pe lac și sunt desființate debarcaderele de la Eforie Nord, Eforie Sud și Techirghiol. Pana în prezent este interzisă circulația ambarcațiunilor pe lac, deși s-a încercat de nenumărate ori de către autoritățile locale, repunerea în funcțiune.
 
Factori naturali terapeutici:
 

  • Apa sărată concentrată a lacului Techirghiol

  • Nămolul sapropelic din lacul Techirghiol folosit în bazele de tratament de la Techirghiol dar şi în stațiunile învecinate, medaliat de aur la Expoziția Universală de la Paris
     
    Indicatii terapeutice:
     

  • Afecțiuni reumatismale degenerative: (stări preartrozice la adolescenți sau adultul tânăr cu tulburări statico – posturale ale aparatului locomotor, insuficiență musculo-ligamentară, sindrom de hiperlaxitate, tendință la sedentarism și obezitate, condiții de muncă cu suprasolicitare musculară predominant statică, sechele de rahitism, spondiloza cu localizare cervico-dorso-lombară cu sau fără manifestări de blocare funcțională, lombalgia sau lombosciatica – forma sub – acută sau cronică, de cauză vertebrogenă sau diascală, sechele algice sau funcționale după laminectomie pentru hernie de disc, coxartroza primitivă sau secundară fără intervenție ortopedico-chirurgicală, gonartroza primitivă sau secundară decompensată parțial sau global, cu sau fără intervenție ortopedico-chirurgicală, Artroze ale mâinilor și picioarelor)

  • Afecțiuni reumatismale de tip inflamator: (sechele dureroase articulare și abarticulare post reumatism acut, poliartrită reumatoidă în stadiul I, II sau III în afara puseului, cu sau fără intervenții ortopedico-chirurgicale, spondilită anchilozantă forma centrală sau periferică, artropatie psoriazică, artropatiile reactive secundare unor infecții genitourinare sau intestinale)

  • Sechele posttraumatice: (stări postortopedico-chirurgicale, artroplastii, osteotomii, tenotomii, stări (status) post traumatism vertebro-medular, strofii, hipotrofii, contracturi musculare, redori articulare, anchiloze, pseudoartroze)

  • Afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic: (nevralgii de orice cauză și cu orice localizare, radiculopatii de cauză vertebrală, discală, leziuni ale plexurilor nervoase (plex brahial, plex lombosacrat, mononevrite prin compresiune, de încarcerare, profesionale și prin poziții prelungite (nerv radial, median, cubital, obturator, femuro-cutanat, crural, sciatic, facial), polineuropatii, poliradiculonevrite, sechele după poliomelita acută epidemică, hemiplegii, hemipareze sechelare de etiologie vasculară, traumatică, tumorale benigne, postintervenție neurochirurgicală, parapareze, tetrapareze, scleroza multiplă, boala Parkinson)

  • Afecțiuni ginecologice: (cervicite, anexite, metrite, parametrite, douglasite cronice sau subacute, stabilizate după trei luni de la puseu, sterilitate secundară cu indicație medicală, tulburări de climax, tulburări neurovegetative, sindrom aderențial postoperator în sfera genitală, sechele TBC genital după 2-3 ani de la stabilizare, insuficiență ovariană cu sau fără tulburări endocrine, procese metroanexiale vindecate anatomic, tulburări locale de recepție hormonală, sindrom nevrotic cu tulburări minore ale simțului genital (vaginism, dispareunie, prurit), dureri în sfera genitală (dismenoree))

  • Afecțiuni dermatologice: (dermatoze scuamoase – psoriazis, parapsoriazis, ichitioze incipiente, keratodermii, sindromul seboreic (dermatită seboreică, acneea polimorfă și rozacee, alergodermii – eczeme, urticarie cronică, neurodermite limitate sau difuze, prurit, prurigouri, eczeme profesionale sau constituționale)

  • Afecțiunile vasculare periferice: (sindromul de ischemie periferică de stadiul I sau II, sindromul Raynauld, livedo reticularis, acrocianoza, insuficiență circulatorie venoasă periferică de stadiul I sau II, sechele postflebitice superficiale la 3-4 săptămâni după puseu, sau în cazul celor profunde, la 6 luni după puseu)

  • Boli asociate: (boli respiratorii – cu scop profilactic pentru cei care lucrează în mediu cu noxe respiratorii, persoanele cu pneumopatii nespecifice frecvente în antecedente, cu scop terapeutic: astm alergic pur, traheobronșite trenante, bronșită cronică necomplicată, bronșiectazia, boli profesionale – pneumoconioze-silicoze, azbestoze, antracoze, polinevrite prin intoxicație cu sulfură de carbon, afecțiuni dermatologice profesionale, boli endocrine – cu scop profilactic în cazul persoanelor care provin din zone cu carențe de iod; cu scop terapeutic în hipotiroidia benigna și mixedem, hipoparatiroidie primară sau secundară, nanism hipofizar, sindrom hipoorhitic, criptorhidism operat, boli de nutriție și metabolism – diabetul zaharat de tip II compensat, artropatia gutoasă)
     

  • Leave a Reply

    You must be logged in to post a comment.

    Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania