Praid

Praid Salt MineCazare Praid

Statiunea balneo-climaterică permanentă Praid (județul Harghita)
 

Staţiunea Praid este situată la o altitudine medie de 500 de metri, în partea centrală a României, pe valea râului Târnava Mică, în partea de sud – vest a Munților Gurghiului, în depresiunea Praid – Corund la 9 kilometri de staţiunea Sovata. Denumirea de Praid (originalul Parajd, în maghiară) vine din cuvântul “paraj” cu diminutiv, şi înseamnă mic teren cu iarbă, sau păşune mică cu iarbă. Săpăturile arheologice făcute aici au dus la descoperirea unor materiale ce atestă prezența omului încă din cele mai vechi timpuri. Pe malul pârâului “Mesteacăn” s-a descoperit fragmentul unui topor de piatră datat la începutul epocii bronzului. Pe vârful “Sf. Ladislau” și pe culmea “Trei dealuri”, s-au gasit câte un topor, în fiecare loc, în formă de inimă aparținând culturii Coțofeni. Între pâraiele “Iuhodul Mic” și “Ulmiște”, pe un platou, se alfă ruinele cetății medievale Rabsonne, iar pe platou au fost descoperite urmele unor locuințe de suprafață ce conțineau materiale dacice (sec.I î.e.Ch. – sec.I d.Ch.). De asemenea castrul roman Praetoria Augusta de la Inlăceni a apărat exploatările de sare de la Praid.
 
Istoria staţiunii Praid este strâns legată de istoria salinei de la Praid, zăcământul de sare de aici constituind unul din cele mai mari masive de sare gemă din Europa, corpul de sare având o formă uşor eliptică, cu diametrele de: 1,2 km respectiv 1,4 km şi o adâncime de 2700 m. În documente vechi sunt menţionate patru excavaţii de suprafaţă “tip amfiteatru” şi cărămizi cu inscripţia “LVM” (Legio V. Macedonica), excavaţiile părăsite de romani fiind continuate de avari, iar mai târziu de bulgari. Despre existenţa extragerii sării în Transilvania, au relatat cercetaşii comandantului ungurilor (Tohotom) în drumul lor spre bazinul Carpatic. Prima atestare documentară despre mineritul din Praid, este o scrisoare a regelui maghiar Andras al 3-lea din anul 1291, despre drepturile regale asupra salinelor de la Praid iar în anul 1405, regele Luxemburgi Zsigmond a interzis marilor proprietari de pământ să deschidă ocne de sare pe pământurile lor. Regele maghiar Endre al 2-lea a proclamat legea, conform căreia secuii şi saşii se pot aproviziona cu sare din mina Praid, de trei ori pe an.
 
În partea de sud-vest a Dealului Sării, în 1762 s-a deschis mina Jozsef (Iosif), exploatarea subterană a sării fiind efectuată sub conducerea inginerului austriac Frendl Aladar. În acea perioadă sarea extrasă era legată în piele de bivoli şi trasă la suprafaţă de crivacul cu cai. În 1787, sarea din Praid devine proprietatea trezoreriei din Viena, an în care este implementat mineritul sistematic. Din ocna clopot a minei Jozsef, s-au deshis două camere laterale, minele Karoly şi Ferdinand, acestea având tot formă de clopot, cu o adâncime totală, împreună cu puţul de extracţie, de 66 m. Una din cele mai mari cavităţi artificiale subterane este mina Parhuzamos (Paralela), deschisă în 1864, lângă mina Jozsef. În 1898 a apărut ideea deschiderii unei mine-rezervă, în partea de nord-est a Dealului Sării, începând astfel lucrările la galeria de cercetare Erzsebet (Elisabeta). Tradiţionala metodă de exploatare maghiară a fost înlocuită, în 1945, cu metoda de exploatare prin explozie, iar doi ani mai târziu, a fost deschisă mina Gheorghe Doja. În acea vreme, transportul sării se realiza cu un crivac cu cai, iar mai târziu, trasportul la suprafaţă se efectua prin puţul Gheorghe Doja şi pe calea ferată îngustă, şi după anii ‘70, cu ajutorul unor autobasculante de 16 tone.
 
Factori naturali terapeutici:
 

  • Apele minerale clorurosodice concentrate din lacurile sărate. Apa sărată si iodurată are un efect calmant, relaxant fizic si psihic. Băile sărate actionează asupra întregului organism având următoarele efecte: calmant, antiinflamatoriu, vasodilatator, sterilizator de piele si mucoase, cicatrizant. Durata băii este de la 10 minute pe zi, pană la 30 minute, în functie de capacitatea individuală. Temperatura apei sărate este de 36 grade. Un tratament la vană constă din 10-14 bai calde fără întrerupere.

  • Microclimatul din salină

  • Bioclimatul stimulativ puternic ozonat
     
    Indicatii terapeutice:
     

  • afectiuni respiratorii (astm, bronșite cronice, rinite cronice, sinuzite cronice, emfizem pulmonar, silicoze)
     
    Contraindicaţii:
     

  • Tuberculoza pulmonară
  • Micoze pulmonare
  • Cancer pulmonar
  • Cardiopatie ischemică decompensată
  • Infarct miocardic recent
  • Afecţiuni neurologice care include piererea stării de conştienţă cum ar fi epilepsia
  • Claustrofobii
  • sarcină
     
    Dotări:
     

  • Salina: Într-o încăpere foarte mare amenajată la 120 m adâncime sunt amenajate condiţii pentru a se trata afecţiunile respiratorii. Prin condiţiile ce sunt în salină se reface tonusul sistemului neuro-vegetativ. Tratamentul poate dura până la 16-18 zile prin sedere în salină, câte 4-5 ore pe zi, anual sau de două ori pe an, în funcţie de gravitatea bolii.
     
    Obiective turistice:
     

  • Salina Praid
  • Cetatea medievală Rabsonne la 12 km de Praid
  • Rezervația Naturală Canionul de Sare
  • Ștrandul cu apa sărată din Praid, deschis în iunie 2014, cel mai mare ștrand cu apă sărată din România, cu o suprafață de aproximativ 5.200 de metri pătrați

  • Statiunea Sovata
  • Comuna Corund, renumit centru de prelucrare a ceramicii tradiţionale.
  • Leave a Reply





    Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania