Mamaia


 

Where to Sleep
Where to Eat
What to See
    Mamaia Accommodation
    Mamaia Restaurants & Pubs
    Mamaia Attractions


 
Legendele satului Mamaia
 

Se spune că Paşa de la Babadag era foarte supărat din cauza singurului său fiu, Enver, pe care îl iubea ca ochii din cap. Dar Enver, care nu era rău, dar era neascultător şi răsfăţat, îi făcea multe necazuri. Paşa ţinea două haremuri: unul mare la Babadag şi altul mai mic la Kiustengea (Constanţa) şi avea grajdurile hergheliilor la Carahaman. De câte ori mergea de la Babadag la Constanţa, se oprea la o stână dintre ghiol şi mare, care aparţinea unui cioban pe nume Costea Alisandru, căruia turcii îi spunea mai pe scurt Cogea Ali. Costea avea un prieten bun, un turc pe nume Zecherea, care îi făcea paşei cafeaua când ajungea la ei. Odată paşa se opri la stâna lui Costea, fiind însoţit de fiul său Enver. Tânărul o văzu aici pe fata lui Costea, a cărei frumuseţe era cu mult mai mare chiar şi decât a celor mai frumoase cadâne din haremurile tatălui său. Se îndrăgosti atât de tare de ea, încât nu mai vru să îşi continuie călătoria cu tatăl său, spunându-i că vrea să rămână să pescuiască la ghiol. Paşa, simţi primejdia, şi îi spuse lui Zecherea să-l anunţe pe Costea de necazul ce i l-ar putea aduce fiul său. Zecherea, care însă pusese ochii pe Lia, mama fetei, nu-i spuse nimic lui Costea, şi mai mult chiar, îl ajută pe Enver să fure fata. Pe când era urcată cu forţa în barcă, fata începu să ţipe după mama ei: Mama Lia! Mama Lia!. După mai multe încercări disperate, ea reuşi să scape din mâinile lor şi se aruncă în ghiol. Enver sări după ea, dar când a scos-o din apă a văzut că este deja moartă. Atunci, ca ieşit din minţi, începu şi el să strige: Mamaia! Mamaia! Mamaia! în loc de Mama Lia! cum strigase fata. Cu ea în braţe se îndreptă spre mare, fără să observe cum din părul despletit al fetei se scurgeau şuvoaie de apă de la ghiol, şuvoaie care creşteau încontinuu. Nefericitul Enver dispăru în mare cu fata pe care o iubea. Paşa, auzind despre tragicul sfârşit al fiului său, a ridicat o moară, spre amintire, unde a pus ca om de nădejde pe Zecherea. Dar şi acestea se scrântise puţin şi de câte ori era linişte şi moara nu mai hurduia, striga Mamaia, Mamaia! Astfel satul care a luat fiinţă cu timpul în jurul morii, s-a numit Mamaia.
 
O altă legendă spune că Mamaia era chiar Maria Huru, fiica Pârcălabului de Hotin şi soţia unui domnitor al Moldovei, Ioan Vodă cel Viteaz sau Ioan Vodă cel Cumplit, care era aşa de puternic încât lua tunul în brate şi trăgea cu el în duşmani. Dar turcii l-au prins după lupta de lângă iezerul Cahulului şi l-au rupt în bucăţi cu cămilele după trădarea lui Golia, iar pe oştenii credincioşi lui Ioan Vodă, care nu au murit în luptă, i-au luat in robie. Maria Huru, care s-a luptat şi ea cu turcii, a fost luată împreună cu fetiţa ei, de Paşa de la Silistra, când s-a întors înapoi cu oastea. Dar pentru ca era rea cu turcii, Paşa a lăsat-o pe Maria şi pe fetiţa ei, la Constanţa, cu parale multe şi cu slugi tot moldoveni, într-o casă la malul mării. Fetiţa, pe nume Constandina, creştea mare şi frumoasă, cu părul de aur ca mama ei de care trăia nedespărţită, şi căreia îi zicea Mama-ia. Dar Paşa de la Silistra, care nu uitase de frumuseţea Mariei sau Mamaiei, şi care era supărat tare că “moldoveanca poartă mereu haine negre şi este tristă tare şi face cruce multă la Dumnezeu”, şi-a pus în gând să o rapească. Era ziua pe la prânz, iar afară era foarte cald. Mamaia spăla lână la malul mării iar fetiţa ei se juca în casă. Deodata apar tâlhari cu barcă dela paşă, care o prind pe Mamaia şi o urcă în barcă şi fug. Fetiţa auzind strigătele mamei, iese repede din casă, şi când îşi vede mama răpită, începe să ţipe tare: – Mamaia… Mamaia… şi aşa mică cum era, intră în apă, să prindă barca şi să îşi salveze mama. Mamaia, speriată că fata ei se va înneca, se roagă la Dumnezeu, iar fata, în loc de apă, găseşte pe mare o punte de nisip, care duce tot drumul până la celălalt mal. Tot atunci barca dispare iar fata plânge şi fuge pe nisipul care a crescut sub picioarele ei, căutându-si mama. Oamenii din târgul de la Constanţa care ajungeau aici la mare, văzând minunea făcută şi pe fetiţă plângând, o întrebau cu mirare: Constandina ce cauţi tu acolo la mare? Dar fata cea mică şi frumoasă, plângea tare: Mamaia … Mamaia. Dar, mai spuneau turcii, “moldoveanca a făcut cruce la Allah al ei, care, ca s-o scape de ruşine, a transformat-o în punte de nisip şi a aşternut-o ca drum între ape, ca să nu i se înnece fata”.
 
Stațiunea Mamaia
 
Este cea mai mare stațiune de pe litoralul românesc, situată la nord de oraşul Constanța, pe un grind litoral cu o lungime de 8 km si o lățime de doar 300 m, si o plajă pe toată lungimea grindului, cu o lățime de la 100 m până la 250 m, acoperită cu un nisip foarte fin, aflate între Marea Neagră și limanul Siutghiol (“lacul lăptos” în turcește). Plaja din Mamaia coboară lin în apa mării, fiind foarte sigură pentru copii sau pentru cei care nu stiu să înoate.
 
Inițial Mamaia era un mic sătuc dobrogean pe coasta Mării Negre, locuit de pescari greci și lipoveni, ciobani români și crescători de cai tătari, numele de Mamaia provenind de la Mamai, un tătar care pe vremea stăpânirii turcești avea niste pământuri aici. Prin anul 1905, Ion Bănescu, primar al Constanței între 1905 și 1907, începe demersurile administrative pentru amenajarea unei stațiuni la nord de Constanța, astfel că în 1906 apar primele cabine de lemn reunite sub două Pavilioane, terminate cu un foișor, și o punte care înainta în mare. Inaugurarea primelor construcții are loc la 22 august 1906, după extinderea portului spre plajele din sudul Constanței și după mutarea “băilor de mare” la nord, iar noua stațiune s-a numit Băile Mamaia, în scurt timp apărând o linie de cale ferată pe traseul ocupat azi de Bulevardul Mamaia. Trenul parcurgea distanța dintre Constanța și Mamaia într-o oră și jumătate, dar calea ferată a dispărut prin 1960.
 
După inaugurare, Mamaia este arendată, primul antreprenor al stațiunii fiind Ecaterina Ionescu, care administra noua localitate și se asigura că aceasta funcționează bine. Inițial exista un plan de dezvoltare al stațiunii cu vile și hoteluri de lux, dar prima construcție mai importantă a fost un „așezământ de băi”, care îndeplinea și funcția de gară. La deschidere în 1906 peste 45.000 de turiști au ajuns la Mamaia, dintre care peste 30.000 s-au și scăldat în mare. Primele amenajări din Mamaia au fost din lemn – în special cabine în care turiștii se schimbau în costume de baie – și restaurante cu specific pescăresc. Aceste prime construcții realizate au reprezentat centrul activităților turistice din stațiune până la dispariția lor într-un incendiu în 1920.
 
După încheierea Primului Război Mondial, stațiunea se dezvoltă și mai mult odată cu amenajarea reședinței de vară a familiei regale în actualul Club Castel. În 1934 apare “primul hotel” care era doar o vilă mai mare iar din 1935, anul construirii Cazinoului, Mamaia devine și destinație de jocuri de noroc. Primul mare hotel construit este Rex, apărut în 1936. În perioada comunistă, prin 1957 apar hotelurile-bloc, primele fiind Parc și București (azi IAKI), dar sunt realizate multe construcții fără un plan de urbanizare, pentru a putea primi valul de oameni ai muncii (turiști) din România dar și mulți turiști străini, atrași de nisipul fin din Mamaia. În anii ’60, Mamaia se afla printre cele mai atractive destinații din sud-estul Europei.
 

 

Dezvoltarea stațiunii s-a realizat în două etape: între 1959-1965 s-a dezvoltat partea de sud, iar partea nordică a fost ridicată în mare parte în timpul lui Ceaușescu, între 1982-1985, când Mamaia devine un mare „aspirator de valută”, atrăgând turiști români și din celelalte țări comuniste, dar și mulți „oaspeți” din „țările imperialiste”, membri sau alegători ai partidelor comuniste de acolo, bucuroși să-și cheltuiască banii de vacanță într-o „țară socialistă” unde prețurile erau, pentru ei, foarte mici. În paralel cu spațiile de cazare, în Mamaia apar și restaurante, cinematografe, discoteci, dar și un teatru de vară.
 
După 1989, Mamaia este „uitată” de turiștii străini, devenind o destinație foarte căutată de turiștii români, deoarece dispar „biletele de vacanță” comuniste cu care “oamenii muncii” puteau merge doar în anumite stațiuni, mai putin în Mamaia unde veneau preponderent turiștii străini sau nomenclaturiștii. Prin anii ’90, litoralul românesc ajunge într-o stare jalnică. Mamaia își pierde faima din trecut, iar statul începe să vândă hotelurile pe care le administra în perioada comunistă. Noii proprietari investesc în renovarea și reamenajarea a unei părți dintre hotelurile existente, dar apar și hoteluri noi și o nouă viziune de dezvoltare a stațiunii. Se ridică traseul telegondolei iar spre nord apar proiecte imobiliare care schimbă fața stațiunii. În prezent, Mamaia urmărește readucerea turiștilor străini și prelungirea sezonului pe câteva luni.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania