Poienile Izei: Biserica de lemn (Unesco)

UNESCO România
Mănăstiri Transilvania
Transilvania
    UNESCO România
    Mănăstiri Transilvania
    Transylvania


 
Biserica “Sfânta Cuvioasă Paraschiva” – comuna Poienile Izei

 

Biserica cu hramul “Sfânta Cuvioasă Paraschiva” – sau “Biserica de lemn din Poienile Izei” a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în decembrie 1999, împreună cu alte șapte biserici de lemn din Maramureș. Construită în perioada 1604 – 1632, biserica “Sfânta Cuvioasă Paraschiva” (ca și biserica de lemn din Ieud) a scăpat de atacul tătarilor din 1717 care au incendiat satele de pe Valea Izei cu biserici și case luând mulți robi. Biserica de formă dreptunghiulară cu pridvor, pronaos, naos și altar, este luminată de ferestre pe două niveluri și are acoperiș cu poală dublă și turn – clopotniță localizat deasupra pronaosului, care are în vârf, imediat sub cruce, o semilună din metal, care, la fel ca la alte câteva biserici din regiune, ar fi făcut să nu fie distrusă de năvălitorii tătari și turci. Potrivit altor opinii semiluna este o lună personificată (cu ochi, nas și gură), iar la baza crucii este reprezentat globul pământesc, la intersectarea brațelor crucii este soarele, reprezentând liturghia cosmică (prin Jertfa lui Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu – este restaurată starea primordială a creației fiind binecuvântat întregul univers, soarele, luna și pământul).
 

Zugravul Radu Munteanu pictează proscomidia în anul 1785, iar restul bisericii în interior a fost pictat în anul 1794 în stil eclectic de către un zugrav localnic, probabil zugravul Gheorghe din Dragomirești conform tradiției locale. Pictura interioară este spectaculoasă, pe pereții pronaosului fiind realizate scene ale Judecății de Apoi cu imagini zguduitoare ale pedepselor pentru păcatele comise. Astfel mincinosul este spânzurat de limbă, femeia care a descântat vacile este împunsă de acestea, țăranul care a furat pământul vecinului este brăzdat cu plugul de doi diavoli, mama este forțată să își înghită copilul avortat, iar cei care dorm atunci când preotul predică sunt forțați să stea întinși pe un pat în flăcări și să asculte vioara diavolului.
 
Pentru vizitarea bisericii – persoane de contact: Pop Mirela – 0726 387 120.


 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania